Una din cele mai frumoase fraze pe care le-am întâlnit vreodată…

La mormantul lui Raphael de la Roma, din marele Pantheon, invatatul italin Pietro Bembo a spus o fraza superba. Este scrisa in latina, e din secolul 16 si pur şi simplu mi-a taiat respiratia.

Originalul: “Ille hic est Raffael, timuit quo sospite vinci, rerum magna parens et moriente mori.“

Traducerea oficială de lângă cea din latină: ”Here lies Raffaello who, when alive, Nature was afraid to be won by him, when he died, she wanted to die herself.”

O altă traducere: “ Here lies Raphael, by whom the mother of all things (Nature) feared to be overcome whilst he was living, and whilst he was dying, herself to die.“

Traducerea mea: ” Aici stă Rapahel de care, cât timp a fost în viaţă, natura s-a temut că va fi întrecută, iar când a murit, natura s-a temut că va muri şi ea.“

E cel mai frumos complimetnd in istorie făcut vreunui pictor. Raphael a fost într-adevăr genial, a reuşit să creeze nişte tablouri magice care au rămas în istoria picturii şi nişte chipuri cum nu le va mai crea nimeni. Fiecare pictor, în definitiv,face concurenţă naturii – caută într-un fel sau altul s-o imite. Dar să spui că natura însăşi s-a temut că va fi eclipsată de un pictor – poetul n-a spus că Raphael a şi reuşit, doar că a atentat la suprema măreţie a naturii – e superb. Se subînţelege că natura nu poate fi depăşită dar Raphael a reuşit să-i insufle sentimentul dispariţiei, a morţii. Apare astfel ideea că, în picturile lui, Raphael a surprins atât de bine natura încât aproape că a depăşit-o dar în acelaşi timp a integrat-o in operele sale. Astfel că la moartea lui, nu mai avea cine să creeze natura, aceasta fiind în pericol de dispariţie